La delicata situazione in Ucraina è stata al centro, ieri, della riflessione dopo l’Angelus di Papa Francesco: in occasione della ricorrenza della festa nazionale ucraina, il Pontefice ha espresso la propria solidarietà “a tutti figli e figlie” di Ucraina “minacciati da una situazione di tensione e di conflitto che non accenna a placarsi“
La popolazione ucraina, ha spiegato il pontefice, che è stato aggiornato dalla “lettera di un Vescovo che racconta tutto questo dolore” anela alla pace e alla serenità, di fronte a un conflitto che sta principalmente “generando tanta sofferenza tra la popolazione civile“.
Dall’altro lato, continuano ad essere allarmanti le notizie che giungono dall’Iraq, altra ferita per tutta l’umanità, come conferma il patriarca caldeo Louis Raphael I Sako che si è recato a visitare “i campi profughi nelle province di Erbil e Dohok“.
“Quello che è visto e quanto ho sentito vanno al di là di ogni più fervida immaginazione!” ha detto il Patriarca, evidenziando come i cristiani irakeni, e le altre minoranze del Paese, abbiano ricevuto “un colpo terribile” al “cuore stesso della loro vita“: la privazione è stata totale, non solo delle proprietà e di ogni bene ma anche dei documenti, nel tentativo di cancellarli.
A perdere non sono solo i cristiani, secondo il Patriarca, ma lo stesso Iraq che “sta perdendo una componente insostituibile” della propria società: le popolazioni cristiane, infatti, e le altre minoranze ora cacciare, vivevano in quelle zone dal oltre 1.700 anni, in pace, apportando ricchezza al paese e alla cultura di quei luoghi.
A queste parole, da Rimini, dove partecipava al Meeting ha fatto eco monsignor Silvano Maria Tomasi, osservatore permanente della Santa Sede presso l’Ufficio Onu di Ginevra, il quale ha sostenuto che i cristiani e le altre minoranze ora “condannati all’esilio, hanno il diritto di vivere a casa loro, dove da 1.700 anni sono presenti, da prima dell’arrivo dell’islam, e che possano continuare non solo perché è il loro diritto naturale, ma anche perché sono una presenza che è di beneficio alla comunità islamica che aiuta a diversificare il contesto sociale che lentamente può favorire una democrazia che rispetti l’identità di ogni persona e di ogni gruppo“.
SU SANTIDAD LO ACOMPAÑO EN SUS ORACIONES POR LA PAZ .PERO MIENTRAS EL HOMBRE NO AME A SU HERMANO SEA JUDÍO , ISLAMITA , HINDUISTA , BUDISTA ESTO NO SERÁ POSIBLE ,NO HEMOS CONSTRUIDO EL AMOR COMPRENSIVO .NO HEMOS APRENDIDO NADA DE JESUS Y DUELE DECIRLO . Y AMAMOS MÁS AL DINERO Y AL PODER QUE A DIOS ¿ QUE PODEMOS ESPERAR ?
GRACIAS A QUIEN ME LEE Y A SU SANTIDAD QUE MI ORACIÓN ESTARÁ JUNTO AL QUE SUFRE Y SUFRIMOS .
GRACIAS
SALUDOS .
Non capisco o forse mi rifiuto di capire l’odio tra popoli , uccisioni e torture ifn nome di un Dio costruito secondo i propri interessi ed esaltanti psudoideali. Ma quale Dio ordinerebbe le violenze e le stragi che sentiamo e vediamo ogni giorno? Assurdo! E mi rifiuto di capire come persone si lascino trascinare a compiere queste crudeltà da chi semina l’odio per ottenere il potere………..il suo potere ……….perchè queste persone non sanno ragionare con il proprio cervello e capire che si puo’ vivere fianco a fianco , condividendo quanto il Creatore Padre di tutti noi ci ha REGALATO?
Che Dio faccia LUCE nei cuori e nelle menti di tutti gli uomini qualsiasi Religione abbiano . PACE!
Ritorno a quel appello che fece S.Padre sul aereo , che il male va fermato e non con le bombe ,come ben ha precisato.
Appellandosi all’intelligenza dell’uomo facendosi a riferimento all’ ONU , che lo riconosce una cosa buona che l’uomo ha creato. Specificando e facendo notare che lì ci deve essere presa la decisione da più stati onde evitare di cadere nella guerra di conquista.
Comunque sta di fatto il male va fermato e ascoltandolo bene lui il papa non ha detto con un altra violenza come certi giornali hanno inteso,scambiandolo per una guerra giusta. Che lui abbia detto che la guerra ingiusta va fermato , non ha specificato che va combattuto con un altra guerra giusta, questo fa parte dell’oppinione personale di come si vuole interpretare le cose.
Il papa ha parlato e ha sempre soltanto parlato di preghiere.
Poi se si ascolta bene l’intervista, lui il papa, non c’è da nessuna parte indicazione ,per cui come va fermata, affida all’ONU la decisione, naturalmente sperando al buon senso.
Per come la vedo io nel Vangelo si parla della ” fermezza e severità” , per cui non centra con la violenza.
Il problema è che si da poca credibilità alla preghiera. La preghiera richiede il rispetto e non è umiliazione.
Credo che si abbia mal interpretato la crocefissione di Gesù Cristo, perchè come al solito ci fermiamo alla facciata delle cose, per così come vediamo con i nostri occhi, sembra che Gesù si sia voluto farsi pestare a sangue e visto che siamo suoi seguaci sembri che pure noi dobbiamo farci pestare. Invece non è così, LUI Gesù, ci richiama di avere controllo sui emozioni, che Lui stesso ha padroneggiato, per cui non ha reagito al male e non ha permesso il male agisca su di Lui.
E non va confuso nel essere passivi, anzi con il Suo gesto ha rimosso la coscienza dell’ uomo.
Poi nel vangelo c’è diversi riferimenti :- quando il soldato percuote Gesù, che le domanda ” perchè mi percuoti? ” cioè richiama la coscienza del soldato- oppure – quando Gesù esorta i suoi discepoli di armarsi di spada e bastoni ed è ovvio non si riferiva nel senso materiale, ma la potenza della parola che possa risuonare nella nostra coscienza. è ovvio per avere una buona Parola bisogna avere una bella preparazione e conoscenza e non si arriva a questo se non ci affidiamo al Signore, che sia Lui a trovare il modo giusto di come istruirci.
Per cui tutto il vangelo parla del ” rispetto ” e non lasciarsi mettere i piedi in testa, ma la nostra difesa non va fatto con violenza! Che DIO conservi papa Francesco, che è successore di S.Pietro ed è nostra roccia. ( importante è sapere chiedere). Buonanotte!
Sara ,multumesc pentru cuvintele….placute sa spuneam ADEVARUL ,Sara nu vezi cu ochii tai ca OAMENIII de pe acest PAMANT alearga prin existenţă cu pumnii strânşi, cu ochii închişi, încrâncenaţi, speriaţi, inconştienţi, ignoranţi, dând valoare celor efemere.
Trec de la o zi la alta, de la o iubire la alta, de la o existenţă la alta fără a înţelege mai nimic din ceea ce trăiesc, din ceea ce li se petrece, din ceea ce experimentă.
Se cred importanţi şi buricul universului iar când SE LOVESC cu capul de pragul de sus sau de jos încep să Se lamentEZE: de ce eu? de ce mie?
Cei mai mulţi uită că rostul existenţei lor este acela de a-l cunoaşte pe DUMNEZEU, de a acţiona în conformitate cu Legile lui Divine.
Şi totuşi, există pentru fiecare dintre noi aşa zisele momente magice, când ne simţim sufletele prea pline de fericire, lumină, când inima ni se umple de iubire, compasiune şi dorinţă de a ajuta întreaga lume. Nici nu are prea mare importanţă ce a declanşat asemenea stare, ceea ce are cu adevărat valoare este trăirea în sine.
Acestea sunt momente binecuvântate, clipe de comuniune cu Dumnezeu Tatăl, de contopire cu El, clipe în care nu ne mai simţim o individualitate bine conturată şi distinctă ci suntem cu totul topiţi în Fiinţa Sa Divină.
Sara Cred cu Adevarat si iti doresc acelasi lucru si tie ………..Cu cât trăim mai des, mai intens şi mai profund aceste stări de comuniune cu Dumnezeu, cu atât reuşim să fixăm centrul existenţei noastre asupra lui Dumnezeu şi nu asupra noastra, aşa cum facem cei mai mulţi dintre noi, în majoritatea timpului.
Atunci vom putea construi existenţa noastră întreagă în jurul Lui, şi nu în jurul propriilor noastre nevoi şi dorinţe. Pentru aceasta este nevoie de aspiraţie, CREDINTA, curaj, perseverenţă, voinţă, răbdare, hărnicie.
Sara credema toate evenimentele cu care ne confruntăm, toată vâltoarea vieţii sociale de care suntem prinşi, plăcerile şi bucuriile sau durerea, bolile şi suferinţele nu vor mai putea să rupă legătura noastră cu Dumnezeu Tatăl ci, integrată fiind în spiritual, o vor face mai puternică. Amin !!! te salut Sara ,,
Giacommo ti ringrazio di avermi rivolto la parola, c’è un problema mi puoi dire di che lingua nazionalità si tratta in modo da poter fare traduzione. Intanto ti lascio la benedizione del Signore e un caro saluto da parte mia! Sara
scrivo in Lingua Romeno, per che nn so tanto scrivere in Italiano, e ho un amico che mi traduce…..!!!e puoi io mi scrivo il mio comm!!buona serata ,si la fel si pentru tine aceleasi ganduri Frumoase ,Bunul Dumnezeu sa iti Binecuvinteze Inima in tot ceea ce faci ,,
Sei molto gentile, o mi trovo un rumeno per la traduzione o devo trovare il più esperto di me per usare il compiuter, per come fare con la traduzione. perdonami di non poterti leggerti e rispondere come vorrei.
Fammi sapere se ti trovi con quello che dico? ora vado a dormire. buonanotte che la Madonna ci accompagni! Sara
Sfantul Papa studiind vieţile „gînditorilor monumentali”, inclusiv a unor sfinţi al căror aspect era destul de sumbru, se evidenţiază o trăsătură generală: Toţi aceşti oameni au dus o viaţă veselă, exuberantă, foarte asemănătoare cu cea a unui copil, simplă, deoarece aceasta este singura cale pentru a atinge potenţialul maxim în creativitate şi realizări.
Pe scurt, pentru a atinge „potenţialul maxim” o persoană trebuie să fie ca un copil – fără dorinţe, griji, pofte şi ură, plin de iubire pentru tot ce există în univers şi în stare să se bucure de viaţă, contemplare şi creativitate. Deoarece Biblia a fost prima care a afirmat acest adevăr am putea să o numim „Manualul creatorului”.
Această atitudine copilăroasă, exuberantă, se pare că este o obligaţie pentru orice mare personalitate din religie, filosofie, ştiinţe şi arte sau pentru oricine doreşte să-şi atingă apogeul în creativitate şi delectare.
Copilul iubeşte totul în univers şi speră să construiască un castel pentru cei mai buni părinţi din lume, deşi planurile ar putea fi anulate în cazul că primeşte o palmă. Apoi, totul este uitat în cîteva minute şi zîmbetul revine.
Deoarece sfinţii şi geniile sînt de obicei plini de bucurie şi rîs şi au inimă de copil, nu ar trebui oare să ne învăţăm copiii să rămînă glumeţi şi curioşi toată viaţa lor? Deoarece fereastra cu cea mai mare absorbţie dispare foarte devreme din viaţă, poate ca povestirile şi comicăriile ar putea fi adaptate pentru vîrstele respective ale copiilor. Nu ar fi amuzant să învăţăm despre bucurie?
Poate ca în şcoli ar trebui să se predea despre „bucuria şi exuberanţa contemplării, libertatea adevărului, emanciparea prin iubirea a tot ceea ce există” şi rîsul atot-vindecător”. Toate aceste lucruri ar trebui predate în timpul anilor de formare, începînd cu vîrsta de cinci ani, pentru că deşi nou-născutul vine dotat cu un număr de 50 pînă la 100 de miliarde de neuroni, pe măsură ce creierul se maturizează, el reţine numai aproximativ 10 miliarde de neuroni, chiar dacă greutatea lui creşte. Acesta este motivul pentru care, în grupurile formate din naţionalităţi amestecate, copiii învaţă fără efort pînă la zece limbi, în timp ce, mai tîrziu în viaţă, chiar şi o singură limbă străină poate fi greu de învăţat. De asemenea, ei asimilează fără efort filozofia şi cresc cu ea.
Totul este posibil pentru copii. Eu asta îmi doresc, să redevin, în inima mea un copil fericit. Am trăit într-o zi o stare atît de clară de copil al lui Dumnezeu, ideea de Tată Divin era atît de clară şi de simplă şi atît de „bogată” că mi-a umplut inima instantaneu cu starea de împlinire. Aveam totul şi totul venea de la Tatăl meu iubit.
Faptul că adjectivul „copilăresc” a căpătat şi implicaţii negative în utilizarea curentă, arată domeniul larg al problemei pe care intenţionăm să o discutăm. În general, o persoană copilăroasă este considerată iresponsabilă, egoistă, impetuoasă şi avînd o judecată imatură. Totuşi, psihologia modernă a dovedit că fiinţele umane sînt la apogeul puterilor lor cognitive, lingvistice şi creatoare, înainte de izbucnirea pubertăţii. Toţi copiii sînt minuni, într-o anumită măsură: lumea adulţilor este aceea care le umbreşte viziunea cu „filmul obişnuinţei”. Cînd sîntem obligaţi să lăsăm în urmă copilăria, copilul nu mai poate fi tată al omului. Cum poate supravieţui copilul în lumea adulţilor? Cum putem permite fericirii şi încîntării copilăriei să trăiască în noi pentru totdeauna?
„Adultul la vîrsta medie de 40 de ani păstrează numai 2% din creativitatea pe care o avea la 5 ani. Mare parte din creativitatea timpurie este deliberat erodată în procesul de creştere şi ea trebuie refăcută sau dezvoltată dacă firmele caută conducerea creatoare de care au nevoie în mediul schimbător al afacerilor.”
Bencin Richard
“Iisus a spus: Adevăr grăiesc vouă, dacă nu vă schimbaţi şi nu ajungeţi precum copilaşii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor. Aşadar, acela care se va umili ca acest prunc, acela va fi cel mai mare în împărăţia cerurilor.
Şi cel care va primi un asemenea prunc în numele meu, pe mine mă va primi.
Dar acela care îl va supăra pe unul din aceşti micuţi ce cred în mine, mai bine şi-ar atîrna de gît o piatră de moară şi s-ar îneca în mare.”
Matei 18:3,4,5,6
„Cel care crează este un inocent. Inocentul ar putea fi definit ca persoană adultă care încă mai percepe, sau gîndeşte, sau reacţionează ca un copil. Aceasta este inocenţa care se redobîndeşte la „a doua naivitate” sau poate, să o numesc „a doua inocenţă” a bătrînului înţelept care a reuşit să redobîndească capacitatea de a fi asemenea unui copil”.
Abraham Maslow
„Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-I opriţi; pentru că a lor este împărăţia lui Dumnezeu. Adevăr grăiesc vouă: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil, acela nu va intra în ea. Şi I-a luat în braţe, şi şi-a pus mîinile peste ei, şi I-a binecuvîntat.”
Marcu 10:14, 15, 16
„Dezvoltaţi închinarea copilărească pentru joc şi dorinţa copilărească de recunoaştere şi dirijaţi copilul spre domeniile importante din societate; aceasta este educaţia care în principal, se bazează pe dorinţa de a avea o activitate reuşită şi de a fi recunoscut.”
Albert Einstein
Laudat sa fie Isus Sfantul Papa,,
DIOS BIENVENIDO A COLOMBIA